Bine ați venit!
Ne aflăm in zona Colinele Transilvaniei, leagănul culturii săsești din România cu monumente care fac parte din patrimoniul UNESCO, aceasta fiind însă și cea mai mare arie protejată din Transilvania predestinată astfel practicării ecoturismului.
Cu dor de soare și vacanță ne-am gândit care sunt locurile pe care le-am putea vizita în apropierea Apoldului.
Sa fie relativ aproape, sa fie o destinație mai mult potrivită pentru escapadele de la sfârșitul săptămânii și să ne încânte.
Sighişoara este un municipiu aflat la 15Km de Com. Apold. Cetatea Sighișoarei este cea mai bine păstrată cetate orășenească din Transilvania şi totodată cea mai mare cetate medievală din Europa locuită fără întrerupere, înregistrată în patrimoniul UNESCO.
AER consideră absolut necesară dezvoltarea unui Sistem de Certificare în Ecoturism – un mecanism care aplică în mod practic principiile de bază ale ecoturismului – pentru a asigura conservarea naturii și dezvoltarea durabilă a comunităților locale prin turism. Acesta este un pas important având în vedere că Organizația Mondială a Turismului a recomandat guvernelor, începând încă din martie 2003, să sprijine inițiativele care promovează certificarea în turism durabil. Pensiunea Agroturistică Casa Hann Apold are Certificare în Ecoturism.
Atracții turistice în Comuna Apold:
Biserica evanghelică fortificată din Apold, a fost construită în secolul al XIII-lea și figurează pe lista monumentelor istorice din 2010. Ca la o mare parte a bisericilor săsești din Transilvania, datarea exactă a începerii ridicării edificului este incertă în primul rând din cauza modificărilor repetate a structurilor construcției. Astfel se presupune că printre primele elemente constructive ale bisericii datează din secolul al XIII-lea
Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a fost construită în anul 1806. Biserica este clădită din piatră și cărămidă, iar acoperișul din țiglă. Are formă de navă și altar poligonal, cu o fereastră centrală spre răsărit și două laterale. Vechile uși împărătești, bun de patrimoniu, se păstrează la casa parohială. Ultimele lucrări de reparații au avut loc între anii 2009-2010: în anul 2009 s-a renovat biserica în exterior, iar în 2010 s-a parchetat, s-au pus lambriuri și geamuri noi
Această grupare de tumuli de la Apold ar putea adăposti rămăsitele pământesti ale unor războinici celţi căzuţi poate chiar în luptele cu triburile dacice în timpul invaziei podisului transilvan sau două secole mai tarziu, la momentul retragerii spre vest.
Unde ne gasești: